La mulţi ani tuturor ! Şi spun “tuturor!”, deşi majoritatea au trecut de vârsta la care sunt numiţi generic : “copil”, pentru că fiecare dintre noi e , mai mult sau mai puţin, copil.
Personal, am primit cadoul anticipat, ieri, re-lansarea OraşulSuceava.ro, în versiunea 2.0 , lansarea JudeţulSuceava.ro, concert Ceilalţi, Odyssey şi multă muzică retro.
Citându-l pe creTzu : “Nu mai există Hip-Hop!”, asta referitor la partea HH a serii. Le mulţumim oricum băieţilor (creTzu şi ViKloth, restul trupei absentând din varii motive) pentru “poezii” şi atitudine. Deşi în număr mai mic decât în seara precedentă, la Luna Amară, ascultătorii genului au reacţionat foarte bine la melodiile cântate de Odyssey. După ce , la cererea publicului, membrii trupei s-au întors la instrumente o dată şi-nc-o dată, în cele din urmă au încheiat recitalul spre marea nostră părere de rău.
Restul serii a fost pe măsură, demn de un asemenea eveniment, oamenii amestecându-se printre sunete retro. S-a văzut din entuziasmul dansatorilor (:P) lipsa unor asemenea seri în cluburile şi discotecile sucevene.
Mulţumesc tuturor celor ce m-au dansat şi pe care i-am dansat (Ştef (aşa, printre primii:)) ! ) , Iulia, Ovidiu, Bogdan, Iuliku, Alejandra , creTzu, Floppy, ArTiStul, mai era un tip care m-a suit pe masă, în timp ce cântam : “Locul tău este pe masă şi-al paharelor pe jos!”, pe care nu ştiu cum îl cheamă. Probabil am mai uitat oameni, nu e din reavoinţă, mai amintiţi-mi ).
Şi nu în ultimul rând, mulţumesc tuturor celor ce au arătat că încă mai ştim să ne distrăm, şi că în ciuda invaziei house-ului (am o problemă cu genul ăsta
) în toate cluburile, n-am uitat clasicele “Coco jambo”, “Macarena”, “We will rock you”, “I will survive”, etc.
Felicitări echipei OrasulSuceava.ro pentru reuşita evenimentului. Şi la mai mare !
P.S. : Ar trebui să am câteva poze de îndată ce se trezeşte Iulia.
P.S.2 : Iuliku e un şmecher!

























Ei spun :